1.Sinonime: a creste = a evolua, a spori; rece = indiferenta, nepasatoare;

2.Linia de pauza in versul "De-a ta privire - si un suflet - unul" are rol explicativ, profunzimea simtirii, poetul accentueaza unicitatea sentimentului de iubire.

3.Polisemia cuvantului "a trece": *Timpul trece ireversibil si implacabil pentru om. *Mihaela trece in fiecare zi pe la bunica ei.

4.Imaginarul poetic: "Cand imi zambesti, pamantul imi zambeste/ Si cerul tot cu stele se imbraca"

5. Prezenta eului liric: pronume si verbe de persoana I: "imi" , "-mi", "mine", "raman" si adresare directa la persoana a II-a: "zambesti", "ce-ti pasa?";

6.Tema iubirii, motivul suferintei;

7.Repetitia interogatiei "ce-ti pasa?" amplifica nepasarea iubitei, care-i provoaca indragostitului o suferinta sfasietoare.

8.Ultima strofa reia interogatia retorica din ultimul vers al primei strofe, fiind repetata si in finalul poeziei: "Ce-ti pasa?". Aspiratia omului de geniu spre iubirea ideala este in antiteza cu nepasarea iubitei, a carei atitudine este definita prin epitete sugestiv, "zambet luciu", "priviri streine". Ea face parte din lumea oamenilor de rand, incapabila sa inteleaga sentimentele superioare, ipostaza ilustrata in finalul poeziei prin comparatia: "Cu priviri streine/ Ca toata lumea treci pe langa mine".

9.Titlul poeziei, reluat in incipit, sugereaza fericirea extatica de care omul de geniu ar fi cuprins daca idealul sau de iubire s-ar implini. Repetitia verbului "zambesti-zambeste" accentueaza dorinta eului liric pentru iubirea ideala, iar atitudinea hiperbolizata a iubitei capata dimensiuni cosmice: "Cand imi zambesti, pamantul imi zambeste/ Si cerul tot cu stele se imbraca".

10.Expresivitatea poeziei este sustinuta de adresarea directa prin verbele la persoana a II-a si de interogatiile retorice, imaginand sentimentul de iubire ce se manifesta intre cei doi indragostiti: "imi zambesti", "ce-ti pasa", "nu vrei", "treci".

Intr-adevar, "este ingaduit sa inveti chiar si de la dusman" deoarece de la oricine ai cate ceva de invatat, numai sa stii sa faci diferenta intre bine si rau.

Mai intai, ma gandesc ca oamenii sunt atat de vulnerabili, incat ajung atacabili pana si in propriile convingeri. Se dusmanesc intre ei, se tradeaza si se mint. Neincrederea si dezamagirile provocate de oameni creeaza, adesea, prapastii sufletesti si este mai simplu sa fie umplut golul cu ura, decat sa revigorezi energia interioara.

In al doilea rand, consider ca este trist oamenii ajung din prieteni dusmani, din iubiti, niste simpli necunoscuti. Nu am putut niciodata sa inteleg de ce oamenii se feresc sa se comporte cu sinceritate, iar, daca mai sunt astfel de insi, acestia au cel mai mult de suferit si patimit.

A invata de la dusman, inseamna a invata de la oricare alt om, pentru ca niciodata nu stii destule. Totusi, ratiunea trebuie sa invinga si discernamantul sa fie cel care alege. De la dusman este bine sa deprinzi strategiile cu caracter de generalitate, celelalte invataturi pot folosi in viata ca sa stii sa recunosti pericolul si sa te feresti cu dibacie.

In concluzie, orice invatatura este utila atunci cand stii cum s-o folosesti spre binele tau si al celorlalti.