1. Sens denotativ: "marmura cea rece"; "chip frumos"; "umar stang"

Sens conotativ: "a gandurilor urme"; "a visurilor turme"

2. Polisemia cuvantului "rece": *Sezonul rece incepe din noiembrie. *La munte bate un vant rece ca gheata. *Pentru a picta un tablou de iarna, folosim culori reci. *La restaurant am mancat o gustare rece si o friptura de pui.

3. In versul "Tu, blond al vietii mele si-al dragostei copil!", cratima are rolul de a lega cele doua cuvinte ca sa se pronunte intr-o singura silaba, pastrand astfel intacta masura si ritmul versurilor.

4. Prezenta eului liric: verbe si pronume la persoana I: "soptesc", "eu [...] imi strang", "te caut", "minte-mi" si adresarea directa ce accentueaza subiectivismul poeziei prin verbe si pronume la persoana a II-a singular:"chipul tau", "Tu", "incremenisi".

5. Imaginarul poetic: "Zadarnic sterge vremea a gandurilor urme", "Si toate trec ca vantul - dar chipul tau nu trece."

6. Motivul romantic al visului; tema iubirii; tema timpului;

7. Figura de stil: *"chip frumos"- prin utilizarea epitetului "frumos" alaturat chipului, eul liric realizeaza un scurt portret al iubitei, care este de o frumusete incredibila, amplificand astfel intensitatea sentimentului de dragoste profunda pentru eternitate; *simetria sintactica realizata prin repetitia sintagmei "In veci" care sugereaza statornicia iubirii, eternitatea sentimentului profund al eului liric pentru femeia iubita.

8. In prima strofa a poeziei, eul liric ilustreaza atotputernicia iubirii, care invinge ratiunea, idee construita prin personificarea "sterge vremea" si inversiunea "a gandurilor urme". Uitarea nu actioneaza asupra sentimentului profund de dragoste, intrucat imaginea iubitei este eternizata in mintea eului liric prin comparatia "sapata ca-n marmura cea rece" si personificarea "uitarea mana-n noapte a visurilor turme". Ultimul vers este o antiteza intre trecerea ireveresibila si chipul femeii iubite, ramas vesnic in mintea si sufletului indragostitului.

9. Versurile: "O, cum nu pot in brate sa te omor plangand,/ Tu, blond al vietii mele si-al dragostei copil!". Dragostea eului liric fata de iubita este extrem de puternica, invincibila, idee exprimata prin interjectia afectiva "O" si exclamatia retorica in inversiune, "cum nu pot in brate sa te omor". In ultimul vers, poetul realizeaza un scurt portret fizic al iubitei, ea are parul blond "Tu, blond al vietii mele", este inocenta: " si-al dragostei copil" si semnifica pentru eul liric viata insasi. Adresarea directa "Tu" sugereaza subiectivismul poeziei iar gerunziul verbului "plangand" permanentizeaza sentimentul de iubire.

10. Expresivitatea stilistica a poeziei sporeste emotia artistica a cititorului prin permanentizarea sentimentului de iubire sugerat de verbele la persoana I si timpul prezent: "sterge", " esti", "trec", "soptesc". Adresarea directa la persoana a II-a ("chipul tau nu trece", "Te caut pretutindeni", "Tu, chip frumos", "Tu, blond al vietii mele") ilustreaza dragostea eului liric pentru iubita ideala, sentiment profund, intens, sapat in sufletul lui "ca-n marmura cea rece", iar repetarea adverbului de timp "in veci" sugereaza faptul ca iubirea este eterna, inradacinata in mintea si sufletul eului liric.

Sunt intru totul de acord cu afirmatia lui Goethe, ca "O viata nefolositoare e o moarte timpurie" si consider ca viata trebuie traita din plin, avand scopuri precise, intrucat esentiala este intensitatea vietii, nu durata ei.

Un prim argument in sustinerea adevarului exprimat de citatul de mai sus ar fi faptul ca trebuie sa stim sa ne bucuram de viata, de aceasta existenta efemera pe care fiecare dintre noi o are, savurand din plin orice moment de bucurie sau de tristete, orice picatura de ploaie sau raza de soare, un pom cu roade sau o floare rasarita.

De asemenea, consider ca trebuie sa fim constienti ca avem o singura viata, comparabila cu o scena, pe care noi, actorii, trebuie sa ne jucam rolul cat mai bine posibil. Pentru a nu avea o "viata nefolositoare", terna, ingredientele de maxima importanta ar putea fi pofta noastra de a trai, responsabilitatea de a face in fiecare zi cate ceva folositor noua sau altora. Aceasta idee a vietii ca spectacol de teatru apartine antichitatii, de unde a preluat-o si Mihai Eminescu in poezia "Glossa" si in proza fantastica si filozofica "Sarmanul Dionis".

In concluzie, in relatie directa cu argumentele aduse, consider ca pentru a avea o viata utila trebuie sa avem o atitudine pozitiva, incredere totala in noi si, nu in ultimul rand, sa avem aspiratii inalte, sa nu irosim timpul, pentru ca numai astfel putem obtine mai mult de la viata!