1. Campul semantic al "timpului": "ceas", "veac", "univers", "nicicand", tarziul

2. Virgulele din prima strofa· marcheaza o enumeratie de substantive: "hotare, veac, taram".

3. Sinonime: umblam = mergem, ne deplasam; cer = bolta; cumpanim = cantarim, chibzuim; nicicand = niciodata

4. Omonimia cuvantului cer: *In urma avionului a ramas pe cer doar un nor de fum.*Ii cer cartea astazi, la scoala.

5. Tema naturii; tema conditiei omului in lume/ motivul astrilor;

6. Prezenta eului liric: pronumele la persoana I plural:"noi", "ne" si verbe la persoana I plural: "umblam", "suntem", "pierdem"

7. Versul "Hotare, veac, taram s-au sters" reprezinta o enumeratie metaforica pentru trecerea ireversibila a timpului si nemarginirea spatiului.

8. Cuvintele "cer" si "pamant" din strofa a II-a se afla in relatii de opozitie, sugerand elementele esentiale care compun Universul, un plan terestru si un plan cosmic: "tot ce sub noi era pamant" […] "Un cer deasupra ne-a ramas".

9. Penultima strofa a poeziei incepe cu o metafora sugestiva pentru dorintele omului, fascinat de evenimente cosmice misterioase, cum este caderea stelelor, despre care mitologia populara spune ca se intampla ceva important celui care vede acest fenomen: "Vreo stea cand cade din tarii,/ fara sa vrei, spre ea te tii". De altfel, adresarea directa la persoana a II-a singular are nuanta sententioasa. Aspiratiile inalte ale omului il determina sa faca eforturi deosebite ca sa prinda steaua stralucitoare, insa numai imaginea iti ramane, imposibilitatea realizarii idealului da o nota elegiaca poeziei: "si poala-ti potrivesti, s-o prinzi,/ Lucirea numai i-o cuprinzi". Rima este imperecheata, masura versurilor este de 8 silabe.

10. Expresivitatea se defineste prin impletirea modurilor si timpurilor verbale. Prezentul gnomic al verbelor exprima o actiune continua, permanentizarea starilor eului liric: "umblam", "suntem", "pierdem", "mergem", "cade" etc., imbinat cu  timpul trecut ,"era" si "a ramas", care sugereaza absenta oricarei finalizari a starii de prabusire, de confuzie existentiala. Conjunctivul verbelor "sa vrei", "s-o prinzi", "sa nu ne-ajunga" exprima nazuinta de izbandi, insa totul ramane la stadiul de dorinta, fara o certitudine a finalizarii.

II.