1. Sinonime: se-adumbrea = se intuneca; mat = opac; clinchet = sunet de zurgalai, de clopotel; stins = estompat, sters

2. Virgula marcheaza o enumeratie, iar punctele de suspensie sugereaza continuarea enumerarii, in fantezia cititorului/poetului: "pe statui, pe cabluri, peste iarba…"

3. Expresii/locutiuni cu "aer": o gura de aer; a-si da aere; aer cald; a fi in aer; in aer liber; a pluti ceva in aer;

4. Timpurile verbale sunt imperfect si perfect compus, ceea ce exprima o actiune trecuta de curand, dar nefinalizata, ci prelungita, perpetuata intr-o continua emotie cauzata de iubirea ardenta a indragostitilor: "adumbrea", "ne sarutam", "ne-nfasura", "nu ne-a lovit".

5. Imagini auditive: "clinchet stins", "bate-n arbori ora"

6. Tema iubirii; motivul sarutului

7. Figura de stil:"clinchet stins" metafora si imagine auditiva care sugereaza emotia puternica pe care o simte indragostitul, la atingerea delicata a umarului, bataile inimii amplificand fiorul launtric al eului liric.

8. Titlul, reprezentat printr-un substantiv articulat, "Sarutul", defineste sentimentul de iubire tinereasca si unicitatea experientei pe care eul liric o traieste, probabil, pentru prima oara in viata. Chiar din prima strofa, indragostitul exprima bucuria sarutului in public, "in piete si in scuaruri", desi cei doi indragostiti se simt singuri pe lume: "un aer mat ne-nfasura, si nimeni nu ne-a lovit vreodata cu privirea". Finalul poeziei marcheaza inceputul iubirii intense, fericirea pana la cer da sentimentului valente inaltatoare: "Luceau intens, presate de un cer/ pe care-l incepea iubirea noastra".

9. Trasaturi neomoderniste:

- configuratia iubirii intr-un lirism pur, in care emotia este reala, asumata de eul liric;

- limbajul artistic se distinge prin ambiguitatea expresiei: "steaua neagra a parului tau scurt" - metafora

- ingambamentul - continuarea ideii din versurile anterioara, fara a se marca versurile prin majuscula ("scindare a unei unitati lexico-sintactice prin dispunerea ei in versuri diferite"- "Dictionar de stiinte ale limbii", Ed.Nemira)

10. Ultima strofa incepe prin conjunctia copulativa "si", care nu are aceasta functiune, ci continua emotia sentimentului de iubire, care ajunge la fericire si extaz. Martorii indragostitilor, pasarile, sunt un simbol al zborului, al simtamantului inaltator care atinge cerul, ca punct de plecare al iubirii: "un cer […] pe care-l incepea iubirea noastra". Enumeratia "pe banci/ si pe statui, pe cabluri, peste iarba" compune cadrul neomodernist al iubirii, in poezia anilor '60. Imperfectul verbelor "se coborau", "luceau", "incepea" ilustreaza expresivitatea strofei, sugerand continuitatea sentimentului de dragoste.

Sunt de acord cu afirmatia lui Nicolae Iorga, "Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si de dusmania prietenului", ambele valente ale prieteniei fiind la fel de riscante

Un prim argument ar fi ca prietenia cu dusmanul este periculoasa, intrucat el poate afla o multime de intimitati, de fapte sau atitudini personale, care ar constitui adevarate "indrumari" pentru indeplinirea scopului sau de a-ti face rau, atunci cand se iveste ocazia.

Dusmania prietenului este chiar mai primejdioasa, deoarece el iti cunoaste cel mai bine slabiciunile, punctele vulnerabile, secretele si este, de asemenea, ultima persoana de la care te-ai astepta sa te loveasca, de unde rezulta ca el te poate dobori cel mai usor.

In ambele cazuri, relatia presupune ipocrizie: dusmanul se preface ca-ti este prieten si te distruge dupa ce iti afla slabiciunile, iar prietenul devenit dusman simuleaza sinceritatea pentru a-ti "adormi" banuielile. Putem lua un exemplu din literatura, pe Ion, care se imprieteneste cu George Bulbuc doar pentru a ajunge la Florica, ceea ce duce la un destin nefericit pentru amandoi.

In concluzie, ratiunea trebuie sa domine orice relatie, fie de dusmanie, fie de prietenie, ca sa poti discerne adevarul despre fiecare dintre cei ce vor sa para apropiati. In viata, sa nu uiti nicicand proverbul popular:"Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur".