I. (Nichita Stanescu, "Scrisoare medievala")
1. Sinonime: domneste = domina, stapaneste; nu se cunoaste = nu este evident, nu se vede, nu se stie; rupte = obosite, frante; intors = revenit, schimbat
2. In versul "Noi suntem, iubito, aceiasi", virgula are rolul de a marca vocativul substantivului " iubito";
3. Sens diferit: Imediat ce ajung acasa imi schimb hainele. *Pentru o familie saraca, este dificil sa aiba o gura in plus la masa. *S-a schimbat foarte mult de cand a intrat la facultate. Mihai striga la mine, dar cand a aparut mama a schimbat imediat subiectul.
4. Tipul de acord identificat in versurile "Domneste pe-aici violetul, tacerea, cleiul tamplaresc…" este acordul prin atractie, justificat prin faptul ca fiecare dintre aceste substantive stapaneste pe rand natura, astfel incat verbul " a domni" este atribuit fiecaruia dintre ele.
5. Campul semantic al "comunicarii": "cuvintele", "limbi romane", "guri"
6. Tema: iubirea, motivul: cuvantul material
7. Repetitia exclamatiei retorice "oh, da" sugereaza necesitatea eului liric de a-si "intari" sentimentele si ideile, lumea sa sufleteasca evidentiaza extazul iubirii.
8. Prin titlul poeziei "Scrisoare medievala" este evidentiata indirect conceptia literara a lui Nichita Stanescu, si anume aceea a materialitatii cuvantului. Aici cuvantul sugereaza eternitate, el dainuie in timp, capata valente pline de incarcatura emotionala si prin el se transmit stari, trairi,sentimente, emotii. Pe de alta parte, forma epistolara a confesiunii accentueaza subiectivismul creatiei si totodata marturisirea sentimentului de iubire care insufleteste cuplul.
9. Trasaturi neomoderniste:
*Scrierea cu litera mica: este un procedeu prozodic specific modernismului, prelungit si in neomodernism, numit ingambament, care se defineste prin continuarea ideii din versurile anterioare, fara a se marca fiecare vers prin majuscula ("scindare a unei unitati lexico-sintactice prin dispunerea ei in versuri diferite"- "Dictionar de stiinte ale limbii", Ed.Nemira)
* Cuvantul are materialitate, forta si sursa de comunicare erotica: " Ducem cuvintele acestei limbi romane"
10. Ultimele sapte versuri incep cu o confesiune la persoana I plural, care sugereaza implinirea cuplului erotic, unit si statornic: "Noi suntem, iubito, aceiasi". Vocativul "iubito", exclamatia afectiva si retorica "oh, da" amplifica emotia intensa a iubirii si proiecteaza indragostitii in lumea spirituala a perechilor: "unu cu unu,/ pom cu pom, iarba cu iarba, /piatra cu piatra". De altfel, ca si in alte poezii stanesciene, eul liric reordoneaza Universul dupa legile iubirii, perceput ca o calatorie in lumea sufleteasca a indragostitilor.
II. "A recunoaste meritul pe jumatate e a nu-l recunoaste deloc" (Camil Petrescu)
In opinia mea afirmatia lui Camil Petrescu este cat se poate de adevarata, deoarece intotdeauna meritul cuiva care a dus la bun sfarsit o munca, un fapt, trebuie sa primeasca incununarea cu aprecierea binemeritata. Victoria omului intr-un demers, intr-o activitate trebuie neaparat rasplatita prin recunoastere si pretuire.
Dupa cum se stie, niciun lucru nu e usor de realizat in viata, de aceea atunci cand o persoana reuseste sa ajunga la performante, la finalizarea cu succes a unui fapt de care depind mai multi oameni, trebuie facut cunoscut acest succes. Indiferent care este mobilul care l-a impulsionat in realizarea scopului, reusita presupune truda, efort, concentrare, inspiratie, talent, timp si, nu in cele din urma, pasiune. De aceea, izbanda  trebuie sa fie recunoscuta intotdeauna, sa fie apreciata creatia si munca depusa.
Un alt argument ar fi acela ca, odata cu satisfactia succesului pretuit de ceilalti, se naste ambitia de a incerca sa faci ceva si mai deosebit, iti pui toata energia si mintea in slujba urmatoarei realizari, ceea ce duce, in cele din urma, la progresul societatii.
In alta ordine de idei, meritul recunoscut pe jumatate atrage dupa sine dezamagirea, care duce la renuntarea de a mai face efort, la sentimentul de inutilitate a stradaniei, pasiunii si omul munceste, de aici inainte, fara tragere de inima.
In concluzie, un merit se cuvine sa fie mereu recunoscut in deplinatatea lui, omul care a reusit sa realizeze ceva cu totul special trebuie apreciat, respectat si incurajat sa continue in activitatea sa, ambitionand sa se autodepaseasca. Asadar, afirmatia lui Camil Petrescu isi dovedeste pe deplin valabilitatea.