1. Sinonime: tarm = mal; a urma = a insoti, a intovarasi; fantome = fantasme, naluci; amurg = apus, asfintit, inserare;

2. Cratima leaga doua cuvinte, "fantome-ale verii", cu scopul de a se rosti intr-o singura silaba si a diminua numarul silabelor in vers, pentru pastrarea masurii si a ritmului (DOOM-2)

3. Expresii/locutiuni cu verbul "a lasa": a lasa totul balta; a lasa ( pe cineva) in pace; a lasa ( pe cineva ) la greu; a nu se lasa; a lasa (ceva/pe cineva) in urma; a lasa corigent; a lasa ( pe cineva) cu ochii in soare; a-l lasa puterile; a lasa de izbeliste; a lasa masca (pe cineva)

4. Sens conotativ cu "amurg" si "anotimp": *In amurgul vietii pricepe omul pretul fericirii. *Adolescenta este anotimpul iubirii.

5. Scrierea cu litera mica la inceputul unor versuri din poezie este o caracteristica a poeziei moderne, preluata si de neomodernisti si sugereaza continuitatea ideilor si imaginilor poetice exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament ("scindare a unei unitati lexico-sintactice prin dispunerea ei in versuri diferite"- "Dictionar de stiinte ale limbii", Ed.Nemira)

6. *Comparatie: "Tarmul […] te-a urmat/ ca o umbra, ca un sarpe dezarmat; *Epitet cromatic - "ochiul tau verde"

7. Imaginea artistica "regina mea de negru si de sare" este o metafora construita prin antiteza, prin care eul liric sugereaza un scurt portret al iubitei si o chemare, o adresare directa  in cazul vocativ.

8. Strofa a patra exprima intensitatea sentimentului de iubire, stare spirituala care-i aduce iluminare eului liric: "viata mea se ilumineaza". Ca simbol al sufletului, metafora "ochiul tau verde" si comparatia "cenusiu ca pamântul" sugereaza amploarea emotiei atotcuprinzatoare, in toate momentele vietii, idee redata prin opozitia sintactica "amiaza/amurg". Ultimul vers accentueaza dinamismul sentimentului de iubire, care revigoreaza spiritul indragostitului, atitudine conturata prin interjectia afectiva "Oho" si enumeratia verbelor "alerg", "salt", "curg", a caror semantica (al caror sens) presupune vioiciune, vitalitate, exuberanta, stare accentueaza si de prezentul gnomic si persoana I singular a acestor verbe.

9. Simetria sintactica "mai lasa-ma", prezenta in ultima strofa si in versul liber din finalul poeziei, ilustreaza dorinta ferventa a eului liric, care implora timpul sa-i prelungeasca starea de extaz pe care i-o ofera iubirea, in linie temporala descendenta, "un minut" sau macar "o secunda". Rugamintea eului liric se extinde asupra componentelor naturii ("o frunza", "un fir de nisip", "o briza", "o unda"), iar versul liber din final exprima speranta dar si nesiguranta eului liric privind durata iubirii, "un an", "un timp".

10. Titlul poeziei "Viata mea se ilumineaza" exprima impactul pe care sentimentul de iubire il are asupra eului liric, o stare de extaz care-i ilumineaza spiritul. Titlul este reluat in primul vers al strofei a treia, fiind introdus prin "si" narativ, care sugereaza consecinta pe care dragostea o exercita asupra indragostitului.

Consider afirmatia lui John Lubbock perfect valabila, intrucât omul este singurul responsabil pentru propriile fapte, iar destinul depinde in mare masura de actiunile sale.

In sustinerea ideii ca omul nu are prieten mai bun decât pe sine, as aduce argumentul ca orice om ar trebui sa aiba incredere in sine, dar pentru aceasta, el trebuie sa se cunoasca bine si corect, sa-si formeze conceptii solide, sa-si controleze reactiile in diverse situatii. De altfel, ideea autocunoasterii este definita inca din antichitate si ilustrata de scriitori in operele lor. Astfel, Mihai Eminescu preia indemnul "Cunoaste-te pe tine insuti" si-l ilustreaza in mai multe creatii lirice, intre care "Oda (in metru antic)" si "Glossa".

In alta ordine de idei, omul are numeroase slabiciuni si este supus multor tentatii, carora, daca nu le rezista, poate sa-si faca mult rau. Incapacitatea de a se autocontrola si de a-si impune o disciplina in viata poate provoca omului neplaceri si chiar necazuri, de unde rezulta ca poti deveni propriul dusman. Orice om trebuie sa-si constientizeze defectele si calitatile, sa-si asume greselile si esecurile, incercând in acelasi timp sa le corecteze. De aceea de cele mai multe ori critica de sine este foarte importanta atât in formarea si evolutia unei persoane, cât si in integrarea in societate.

In concluzie, omul este responsabil pentru propriile fapte, pentru viitorul sau formarea personalitatii sale, toate fiind determinate de mai multi factori, printre care autocunoasterea, autoanaliza si, nu in ultimul rând, perceperea realitatii inconjuratoare prin prisma propriilor conceptii si valori etice dobândite in timp.