1. Campul lexical al naturii: "copacii", "frunze", "vant", "nor"

2. Virgula - rol gramatical:

* Pregatirea pentru examenul de bacalaureat inseamna sa citesti, sa intelegi, sa retii. - virgula marcheaza coordonarea prin juxtapunere subordonatele predicative.

* Stefan cel Mare, domnul Moldovei, a purtat peste treizeci de razboaie cu turcii. - virgula marcheaza atributul apozitional "domnul Moldovei", care explica subiectul.

* Fetito, fii atenta la masini! - virgula marcheaza vocativul substantivului "fetito"

* Nu mi-a raspuns la telefon, sperand ca doar, doar voi renunta. - ca semn de ortografie, virgula se foloseste in interiorul unei locutiuni adverbiale

3. Polisemia cuvantului "vechi": *A venit la teatru purtand o haina veche. *In hambar, porumbul este vechi de doi ani. *S-a intoxicat de la un hamburger vechi. *Mihaela este cea mai veche prietena a mea. *Moda veche a crinolinelor a revenit, mai ales la rochiile de mireasa. Exista o vorba veche, care are valabilitate si astazi: "Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur".

4. Valoarea expresiva a adjectivului din versul "Asemanarea era atat de perfecta": adjectivul "perfect" nu are grade de comparatie, el fiind deja la superlativ. Marin Sorescu ii alatura, pleonastic, un termen specific gradului superlativ -"atat de"- pentru a accentua contopirea ideala a omului cu natura, desavarsita armonie intre fiinta umana si elementele lumii inconjuratoare.

5. Modernitatea prozodica a poeziei:

- strofele inegale

- masura variabila a versurilor (3-13 silabe)

- rima alba

6. Teme: conditia poetului in lume; natura

7. Semnificatia cuvantului "piatra": scrierea numelui poetului in piatra sugereaza intrarea sa in nemurire prin opera literara pe care oamenii o citesc si o pretuiesc; sugerand si piatra de mormant, semnificatia trimite catre viata dupa moarte, vesnicia numelui poetului, cinstit de cititori.

8. Caracterul alegoric al poeziei:

*Contopirea artistului cu natura este sugerata printr-o serie de metafore si personificari ale atitudinii poetice, prin transferarea gesturilor umane asupra elementelor din natura: "Am incaltat cu pantofii mei/ Drumul./ Cu pantalonii am imbracat copacii/ Pana la frunze./ Haina i-am pus-o vantului/ pe umeri./ Primului nor care mi-a iesit in cale/ I-am pus in cap palaria mea veche."

*Autoportretul poetului este realizat prin imaginea alegorica a naturii, asemanarea fiind "atat de perfecta", incat intreaga fire ii confera statutului de poet vesnicia, eternitatea ei (a naturii).

9. Strofa a doua a poeziei, alcatuita doar din trei versuri scurte, are continut profund filozofic. Dihotomia eului liric (diviziunea in doua parti) in trup si spirit ofera posibilitatea contemplatiei din moarte asupra operei vii, asupra creatiei lirice ramase ca marturie a existentei sale terestre: "Apoi m-am dat inapoi/ In moarte/ Sa ma privesc." Viziunea de dupa moarte sugereaza si certitudinea dainuirii in timp, a poetului si a creatiei sale. Verbele aflate la diateza reflexiva amplifica atitudinea de retrospectiva a propriei capacitati poetice, a autoanalizei pe care, cu detasare, eul liric o face asupra sinelui artistic: "m-am dat inapoi", "sa ma privesc".

10. Raportul dintre eul creator si univers: Intreaga poezie este o alegorie a uniunii desavarsite dintre simtirea poetica si natura universala, ilustrata in prima strofa prin metafore si personificari, pana la ultima strofa, unde identificarea sinelui poetic cu natura este perfecta. Altfel spus, eul liric se integreaza total intre elementele Universului, care-l absoarbe total, conferindu-i statutul nemuririi prin saparea numelui sau in piatra.

- Nu cred ca este bine sa fii singur in viata, chiar daca uneori ai nevoie de singuratate! zise Elena, cazand pe ganduri.

- Ce inteleapta ai devenit! surase usor ironic Andrei.

- Nu sunt mai inteleapta decat ieri - adauga fata - dar am terminat de citit o carte care m-a pus pe ganduri.

- E unul din (corect este dintre - n.n.) romanele de aventuri pe care le iubesti atat de mult? intreba Andrei plin de curiozitate.

- Nu. E jurnalul unui mare om de cultura din secolul al XIX-lea, pe care chiar tu mi l-ai oferit de ziua mea.

- O, da! Acum stiu despre ce vorbesti! exclama incantat baiatul.

- Mi-ai oferita aceasta carte pentru ca o citisesi, ori a fost doar o inspiratie de moment? vrea Elena sa lamureasca gestul baiatului.

- Fie, am citit si eu acest volum, pentru ca sunt cu adevarat pasionat de genul "jurnal" literar, considerand ca astfel pot patrunde mai adanc in sufletul omului care imagineaza alte personaje. Scriitorul are o viata concreta, diferita de aceea a naratorului din operele literare, isi explica Andrei pasiunea.

- Citind astfel de jurnale, risti sa fii dezamagit de atitudinea sau mentalitatea unui autor! constata Elena cu un usor suras amar.

- Nu cred, nu mi s-a intamplat pana acum, raspunde Andrei.

- Eu nu ma pot inca desprinde definitiv de creatorul operei si sa ma las "furata" de omul muritor, cu un destin mai fericit sau mai nefericit, marturiseste Elena, cu o ezitare in glas.

- Da! Nu este usor! Insa, dintr-un jurnal de scriitor afli o multime de amanunte despre alte personalitati contemporane cu el sau opiniile lui despre tot felul de oameni de cultura, aproba Andrei. De exemplu, din jurnalul lui Titu Maiorescu, am aflat ca Mihai Eminescu nu a fost nefericit ca om, ci ca structura sa interioara era dominata de scepticism, ca adept al filozofului romantic Arthur Schopenhauer.

- Sa stii, ca si pe mine m-a uimit afirmatia lui Maiorescu! exclama Elena. Dar cum de ai ghicit ca am ajuns cu lectura jurnalului "Insemnari zilnice" al marelui critic junimist chiar la aceasta confesiune a lui despre unicul Mihai Eminescu?

- Am presimtit! Eram sigur ca te apuci imediat sa citesti aceasta carte si ma bucur ca, dupa ce o vei fi terminat, vom avea despre ce discuta amandoi, isi exprima Andrei satisfactia.