1. Sinonime: priveliste = peisaj; ciudata = neobisnuita, bizara, stranie; naiva = copilaroasa, inocenta; plesnite = fisurate, crapate, ciobite

2. În structura "se sparge-n ceafa zarii" cratima este utilizata pentru a tine locul vocalei "î" si pentru a se pronunta într-o singura silaba, pastrand astfel masura si ritmul versurilor.

3. Expresii/ locutiuni cu verbul "a trece": a trece clasa; a trece cu vederea; a trece la fapte; a trece hopul

4. În poezie se manifesta prezentul gnomic (etern) pentru a sugera permanentizarea sentimentului de admiratie a eului liric pentru vesnicia si încremenirea naturii.

5. Imagini artistice: "Spinii pe deal sunt mari ca niste plopi"- imagine vizuala; "au trecut leprosi cu zurgalai"- imagine auditiva

6. Teme: natura si timpul

7. Comparatia "Privelistea-i ciudata si naiva/ Ca hartile cu case si copaci" sugereaza imaginea copilaroasa pe care o are peisajul admirat de eul liric. Tot ceea ce se poate zari împrejur seamana cu niste case înconjurate de copaci, desenate parca de un pictor naiv.

8. Ultimele sase versuri ale poeziei constituie o descriere stranie a naturii, îmbinand planul terestru cu cel cosmic: nourii au "chip de pasari" si plutesc deasupra înaltilor plopi, iar vantul taios "se taraie prin vai". Privelistea bizara este "stramba", cerul sta "vertical", iar soarele are "chip de buba rea". Imaginea asfintitului din finalul poeziei este realizata printr-o metafora personificatoare cu totul originala, soarele "se sparge-n ceafa zarii, peste deal".

9. Titlul sugereaza un "exercitiu" poetic, o activitate constanta desfasurata în scopul de a-si forma deprinderea scrisului, de aceea imaginile par stangace, privelistea e stramba, norii au chip de pasari, iar soarele este ca o buba rea, întregul peisaj fiind realizat ca o pictura naiva, sau un desen facut de copil.

10.  Registrul stilistic este bogat si variat, alcatuit din îmbinarea arhaismelor ("burg", "mucava") cu neologismele ("perspectiva", "vertical") si cu cel popular ("buba rea", "zurgalai", "se taraie").

Sunt de acord cu afirmatia lui Nicola Iorga si consider ca a da nastere unui copil este un miracol, dar a creste un copil este un proces complex si de durata, care presupune efort si dragoste.

Mai întai, copilul nu este cel care decide venirea sa pe lume, ci parintii lui, în consecinta acesta nu trebuie, neaparat, sa le fie recunoscator pentru viata pe care a primit-o. Cresterea unui copil nu înseamna numai hrana si îmbracaminte, ci presupune o relatie spirituala profunda, o comunicare sincera si mai ales o atenta si constanta preocupare pentru educatia lui. Preceptele, sfaturile pe care parintii le dau copiilor sadesc principii solide care formeaza, în cele din urma, o personalitate puternica, un caracter viguros.

Un alt argument în favoarea afirmatiei este acela ca un copil abandonat de parintii naturali si crescut într-o familie care l-a adoptat trebuie sa fie recunoscator acesteia din urma, care s-a preocupat de formarea personalitatii sale si de asigurarea unui viitor în societate.

În concluzie, tot ceea ce un copil poate si trebuie sa faca este reprezentat de multumirea acestuia fata de parintii care s-au straduit pentru cresterea si educatia lui.